Cu aplicatia: DriversChat poti vorbi în timp real cu șoferii din jurul tău pe o distanță de până la 300 km.

Termeni si conditii de utilizare a aplicatiei mobile: DriversChat RO

 

Va recomandam sa cititi integral acesti Termeni inainte de a decide daca ii acceptati si continuati procesul de inregistrare.

Daca nu sunteti de acord cu oricare dintre prevederile termenilor in cadrul DriversChat, va rugăm să nu accesati, navigati sau utilizati aplicatia, si nici software-ul, serviciile, informatiile, materialele sau alte asemenea cuprinse in aplicatie.

Dacă în orice moment după inregistrarea in aplicatia DriversChat decideți că nu mai sunteti de acord cu prezentii Termeni, va rugam sa dezinstalati aplicatia. Totodata, daca nu mai sunteti de acord cu utilizarea datelor dumneavoastra cu caracter personal de catre SC Multimedia Zone SRL, ca urmare a folosirii aplicatiei, aveti posibilitatea sa stergeti contul si sa va exercitati drepturile prevazute de Regulamentul 679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date, la adresa de e-mail contact@driverschat.com.

Daca folositi in continuare aplicatia DriversChat sau website-ul asociat aplicatiei: driverschat.com sunteti de acord cu toate conditiile si termenii din aceasta pagina.

Termenii si conditiile de utilizare a aplicaţiei DriversChat, aşa cum sunt prezentaţi în prezentul document, sunt şi vor fi guvernaţi şi interpretaţi în conformitate cu legea română. Termenii stabilesc modul in care puteti utiliza aplicatia DriversChat. Prin inregistrarea in aplicatie confirmati ca aveti 18 ani impliniti si ca nu v-a fost interzis dreptul de a utiliza un serviciu de genul celui oferit de DriversChat.

  1. Definitii

“Inregistrare cont” înseamnă introducerea datelor personale ale utilizatorului in baza de date aferenta aplicatiei DriversChat , de catre un Utilizator către DriversChat prin intermediul aplicatiei sau siteului asociat cu aplicatia mobila DriversChat .

“Aplicatia” se referă la platforma noastra mobila, functionala pe Android si IOS unde oferim bunurile/serviciile disponibile;

„Compania”  înseamnă SC Multimedia Zone SRL, persoana juridica de nationalitate romana, avand sediul social in Romania , Judet Iasi, Com. Barbnova, Visan str.Castelul Grecilor 63C. inmatriculata la Registrul Comertului cu Nr. J22/1298/2015, avad cod de inregistrare fiscala RO34809287, care deține toate drepturile asupra aplicatiei DriversChat, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală.

„Utilizator” – înseamnă orice persoană, Client și/sau DriversChat, care accesează și/sau utilizează aplicatia DriversChat și care aderă la acești Termeni și Condiții.

„Serviciile Companiei”   – înseamnă serviciile care permit Utilizatorilor\Clienților prin intermediul aplicatiei  sa solicite ridicarea ambalajelor reciclabile si\sau a deseurilor menajere de catre DriversChati\Angajati. Serviciile Companiei includ accesul la aplicatia DriversChat la serviciile de software asociate, precum și sistemele de servicii de asistență conexe, cu eventualele actualizări sau modificări periodice.

„Statie auto CB” – înseamnă platforma digitala prin care utilizatorul poate comunica in timp real, audio, cu alti utilizatori.

„Emisie Receptie”   – se refera la functia prin care utilizatorul poate emite (transmite) mesaje audio live si in acelasi timp poate asculta live mesajele emise de ceilalti utilizatori de pe raza sa de ascultare.

„Abonament” – Convenție prin care, în schimbul unei sume (plătite anticipat și uneori cu reducere), sau gratuit, o persoană obține dreptul de a se folosi de ceva sau de a se bucura de o prestație regulată, pe un timp limitat.

 

  1. Ce este DriversChat?

DriversChat este o aplicatie informatica securizata, accesibila prin intermediul telefonului mobil cu conexiune la Internet, unde utilizatorii pot asculta in timp real mesajele transmise in jurul lui de catre alti utilizatori si in acelasi timp putand si el sa transmita mesaje care vor fi auzite instantaneu de ceilalti utilizatori.

 

  1. Inregistrarea si identificarea utilizatorului

Pentru inregistrarea in aplicatia DriversChat sunt necesare următoarele date personale: nume, prenume, numar de telefon, adresa de e-mail, adresa de corespondenta/de domiciliu. Aceste date pot varia in functie de locatia geografica sau de alti factori / decizii ale companiei.

 

  1. Autentificarea utilizatorului pentru accesarea si utilizarea aplicatiei DriversChat

Aplicatia retine datele de autentificare aferente contului dumneavoastra. In acest sens, sunteți de acord și înțelegeți că dumneavoastra sunteți responsabil(ă) pentru păstrarea confidențialității datelor de conectare asociate utilizarii de catre dumneavoastra a aplicatiei DriversChat și pentru luarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a păstra confidențialitatea acestor informații.

Va obligati sa notificați Compania imediat, fără întârzieri nejustificate, atunci când sesizați utilizarea neautorizată a datelor dumneavoastra de conectare. De asemenea, sunteți de acord să notificați Compania imediat, fără întârzieri nejustificate, în același mod cu privire la orice altă încălcare a securității în legătură cu aplicatia despre care aveți cunoștință.

Compania poate suspenda utilizarea datelor de conectare sau a contului dumneavoastra în cazurile în care suspectează compromiterea securității acestora sau existența unei utilizări neautorizate sau frauduloase. Compania vă va informa în prealabil sau, dacă acest lucru nu este posibil, imediat după suspendarea utilizării datelor dumneavoastra de conectare sau a contului, specificând motivele suspendării, cu excepția cazului în care furnizarea acestor informații ar putea compromite măsurile rezonabile de securitate sau ar contraveni legii. Compania va reactiva datele de conectare în cel mai scurt timp posibil după eliminarea motivelor care au determinat suspendarea inițială.

Deasemenea compania poate suspenda temporar sau permanent accesul la serviciile oferite de aplicatie DriversChat in cazul in care se constata folosirea unui limbaj neadecvat sau emiterea informatiilor false in spatiul de emisie-receptie.

In eventualitatea in care un Utilizator doreste stergerea datelor cu caracter personal, acesta va putea transmite o solicitare in acest sens la adresa de email contact@driverschat.com, iar Compania va demara procesul de anonimizare a datelor acestuia. De retinut este faptul ca, datele personale necesare in scopul indeplinirii si respectarii obligatiilor legale in domeniul contabil si financiar se vor pastra conform termenelor impuse de prevederile legale, insa datele aferente contului creat in aplicatia DriversChat vor fi anonimizate.

  1. Declarații și garanții

La momentul înregistrării în vederea utilizării DriversChat declarați şi garantați următoarele:

  • că aveți dreptul, autoritatea şi capacitatea deplină de exercițiu în vederea accesării şi utilizării aplicaţiei;
  • ca nu comunicati datele de conectare parola unei terte persoane, intrucat prin divulgarea acesteia va expuneti riscului de utilizare a contului si serviciilor de catre alte persoane. Sunteti exclusiv responsabil pentru mentinerea confidentialitatii si pastrarea in siguranta a datelor introduse in aplicatia DriversChat . Mai mult, sunteti responsabil pentru activitatile de orice natura ce au loc in contul dumneavoastra;
  • va obligati sa ne anuntati imediat de orice utilizare neautorizata a contului dumneavoastra sau de orice incalcare a securitatii contului de care deveniti constient sau pe care in mod rezonabil ar trebui sa o suspectati. Cu toate acestea, indiferent de aceasta notificare, nu vom raspunde pentru pierderile pe care ati putea sa le suportati ca urmare a utilizarii neautorizate a contului dmneavoastra (indiferent daca o astfel de utilizare se produce cu sau fara cunostinta dumneavoastra);
  • ca nu veti falsifica sau oferi informatii eronate despre identitatea sau intentiile dumneavoastra cu privire la orice ar avea legatura cu aplicatia;
  • ca nu veti transmite, distribui sau oferi orice informatii sau materiale care sunt in tot sau in parte ilegale, false, frauduloase sau inadecvate, ofensatoare sau care incalca ordinea publica si bunele moravuri;
  • ca nu veti incalca orice drept prevazut prin lege, drepturi de proprietate, drepturi intangibile, dreptul privind confidentialitatea sau datele cu caracter personal ale altora;
  • ca nu veti utiliza continutul aplicatiei pentru a revinde, distribui sau folosi serviciile oferite.
  1. Încetarea sau modificarea DriversChat

Incetarea utilizarii aplicatiei DriversChat de catre Utilizator poate interveni in urmatoarele situatii:

  1. la initiativa utilizatorului, prin dezinstalarea aplicatiei de pe dispozitiv;
  2. din initiativa Companiei, daca se constata ca utilizatorul nu respecta regulile unei conduite adecvate sau prevederile Termenilor si Conditiilor, care ar putea aduce prejudicii de orice natura;
  3. In caz de forta majora sau faliment.
  1. Proprietatea intelectuala

Utilizatorul declara in mod expres ca a luat la cunostinta de faptul ca toata creatia grafica, continutul aplicatiei si materialele accesate sunt proprietatea Companiei. Fac exceptie informatiile, elementele grafice apartinand altor entitati, care sunt proprietatea partenerilor. Utilizatorul accepta ca orice software folosit in legatura cu serviciile oferite in aplicatie contine informatii confidentiale si aflate sub drept de proprietate, fiind protejate de legile privind dreptul de proprietate intelectuala, industriala si alte legi aplicabile.

Utilizatorul se obliga sa nu reproduca, sa nu copieze, sa nu vanda sau sa exploateze serviciile, informatiile si/sau materialele audio-video la care are acces ca urmare a utilizarii acestei aplicatii, in parte sau complet. Utilizatorului ii este interzisa modificarea, copierea, inchirierea, cedarea, imprumutul, vanzarea, distributia sau crearea unor materiale derivate bazate pe serviciile sau programele folosite in cadrul aplicatiei.

  1. Prelucrarea datelor cu caracter personal

8.1 Pentru a putea beneficia de serviciile noastre , este necesara completarea datelor personale precum: nume si prenume, adresa de facturare, adresa de e-mail, numarul de telefon, etc...

8.2 Scopul colectării și prelucrării datelor cu caracter personal este în principal preluarea și procesarea comenzilor online, informarea Utilizatorilor / Partenerilor privind evoluția și statusul fiecărei comenzi precum si informarea Utilizatorilor cu privire la situatia contului personal.

8.3 De asemenea, colectarea datelor personale ajuta la identificarea Utilizatorului in cazul participarii la concursuri, castigarii anumitor premii precum si realizarea de rapoarte statistice.

8.4 Datele colectate și stocate de către compania noastră sunt confidențiale. Noi prelucrăm datele personale împreună cu partenerii noștri în calitate de operatori asociați, strict pentru scopurile noastre comune respectiv: prelucrarea comenzilor, prestarea serviciului contractat , executarea obligațiilor de garanție, asistență și suport clienți.

8.5 Datele prelucrate de noi sunt cele furnizate de către dumneavoastră prin completarea lor în formularul de creare de cont și prin care acceptați să fie incluse în baza de date a Platformei DriversChat. Datele sunt înregistrate numai în momentul în care dumneavoastră sunteți de acord și sunteți informați în privința faptului că acestea vor fi transmise către noi.

8.6 Destinatarii către care se pot transmite datele personale colectate sunt furnizorii implicați în mod direct/indirect în procesul de execuție a comenzii plasate: angajați, DriversChati, procesatori de plăți online, sau, după caz, autorități ale statului (inclusiv autorități fiscale, autorități de protecție a consumatorilor, organele statului competente în materie penală), ca urmare a unei obligații legale a Societății;

8.7 Referitor la datele personale, aplicăm un cadru intern de politici și standarde minime la toate nivelurile Societății noastre pentru a păstra siguranța datelor dvs. Aceste politici și standarde sunt actualizate periodic pentru a corespunde reglementărilor și legislației actuale. În mod specific și conform legii, luăm măsuri tehnice și organizatorice adecvate (politici și proceduri, securitate informatică etc.) pentru a sigura confidențialitatea și integritatea datelor dvs. cu caracter personal și a modului în care sunt prelucrate. În plus, angajații Societății au obligația contractuală de a păstra confidențialitatea și nu pot divulga datele dvs. cu caracter personal în mod ilegal sau inutil.

8.8 Oricărui Utilizator care este înregistrat pe website-ul DriversChat.com, respectiv în aplicația DriversChat îi sunt garantate drepturile prevăzute de lege, respectiv dreptul de informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a se opune prelucrării datelor personale și de a solicita ștergerea totală sau parțială a acestora, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de se adresa justiției în caz de încălcare a drepturilor garantate și reglementate prin legislația internă și prin norme europene.

8.9 În vederea exercitării acestor drepturi, trebuie să vă adresați cu o solicitare către: contact@driverschat.com.

9.10 Pentru oricare dintre solicitările primite referitor la prelucrarea datelor personale, societatea vă va comunica măsurile luate în temeiul celor de mai sus, precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la dumneavoastră, în termen de 30 zile de la data primirii cererii.

9.11 Prelucrarea datelor minorilor pe bază de consimțământ va fi legală doar dacă minorul care și a dat consimțământul are cel puțin 16 ani.

  1. Pentru ce nu suntem responsabili

Compania nu va raspunde pentru informatiile false transmise de catre utilizatori prin intermediul aplicatiei DriversChat.

Compania nu raspunde in nici un fel pentru mesajele licentioase, amenintari, agresari verbale, rasiste, antisemite, publicitare, religioase , indecente, suparatoare transmise prin intermediul aplicatiei DriversChat de catre utilizatori. Utilizatorii sunt complet responsabili pentru ceea ce transmit prin aplicatia DriversChat.

Utilizatorii vor raspunde pentru orice daune, directe sau indirecte, aduse Companiei cu intentie sau din culpa (neglijenta sau imprudenta) utilizatorului sau persoanelor pentru care acesta raspunde, inclusiv utilizator titular al contului, sau ca urmare a folosirii frauduloase a aplicatiei DriversChat .

Utilizatorul a fost informat si accepta faptul ca  nu pot fi facuta raspunzatoare Compania, in niciun caz, pentru daunele, directe sau indirecte, cauzate Utilizatorului de nefunctionarea sau functionarea necorespunzatoare a aplicatiei DriversChat .

Furnizarea de către DriversChat a serviciilor creează o relație contractuală directă între DriversChat și Client. Prin utilizarea aplicatiei DriversChat, COMPANIA nu devine parte la raporturile juridice dintre Client și DriversChat, astfel încât Compania nu este responsabilă în niciun fel în cazul în care Clientul și/sau DriversChatul nu își îndeplinesc obligațiile pe care și le-au asumat prin contractul dintre ei.

În plus, atunci când se interacționează cu alți Utilizatori sau în viața reală, este necesar ca părțile să acționeze cu precauția și diligența cerută pentru protejarea siguranței și a proprietății personale, la fel cum se procedează când se interacționează cu persoane necunoscute. Compania nu va fi răspunzătoare pentru declarații false sau înșelătoare făcute de Utilizatori.

 

  1. Legea aplicabilă

În cazul apariţiei unui conflict/neînţelegeri legată de utilizarea aplicaţiei, vom încerca soluţionarea conflictului respectiv pe cale amiabilă, negocierile în acest sens fiind guvernate de bună credinţă. Toate disputele vor fi soluţionate în instanţele competente, cu excepţia cazurilor în care legislaţia în vigoare specifică o altă jurisdicţie exclusiva pentru dumneavoastră.

 

  1. Asistenţă

Dacă aveţi orice problemă legata de functionarea aplicatiei DriversChat sau daca aveti o plangere legata de serviciile furnizate prin intermediul aplicatiei DriversChat , ne puteţi contacta la adresa de email contact@driverschat.com si vom incerca sa o rezolvam in cel mai scurt timp posibil.

 

  1. Modificari

Compania isi rezerva dreptul de a amenda, modifica sau actualiza acesti termeni si conditii la anumite intervale de timp, fara o notificare prealabila.

 

  1. Protectia datelor cu caracter personal (G.D.P.R.)

Ca date colectăm referitoare la persoana dvs.?

13.1.1 Date obținute din interacțiuni directe

Informații privind înregistrarea și alte informații referitoare la cont

În momentul în care vă înregistrați în vederea utilizării Serviciile noastre, este posibil ca noi să colectăm următoarele informații referitoare la persoana dvs.:

în cazul în care vă înregistrați în mod direct pe platforma noastră, vi se va solicita să furnizați numele,. numarul de telefon si adresa de email;

în cazul în care vă înregistrați utilizând contul Google: numele și prenumele, adresa de email și URL-ul către fotografia dvs. de pe profilul Google;

în cazul în care vă înregistrați utilizând contul de Facebook: numele și prenumele care apare pe contul dvs. de Facebook, adresa de email asociată contului dvs. de Facebook, ID-ul de Facebook și URL-ul către fotografia dvs. de profil de pe Facebook. În cazul în care ați acordat o permisiune societății Facebook prin intermediul opțiunii sale de confidențialitate din cadrul aplicației (care apare chiar înainte de înregistrarea pe Serviciile noastre), este posibil să colectăm date privind genul, vârsta sau adresa dvs. de email, în funcție de permisiunile acordate de către dvs; și

dacă vă înregistrați utilizând ID-ul dvs. Apple: numele și prenumele și adresa de e-mail; dvs. puteți decide dacă doriți să împărtășiți adresa de e-mail cu noi când vă conectați la contul dvs. Apple.

În funcție de alegerile pe care le faceți pe parcursul autentificării pentru Serviciile noastre sau în cursul procesului de contractare a Serviciilor noastre, puteți opta să ne furnizați următoarele date suplimentare cu caracter personal:

numele dvs.;

adresa de domiciliu;

numărul de telefon mobil;

detaliile dvs. de plată, în cazul în care doriți să utilizați serviciile noastre plătite, astfel cum sunt definite acestea prin Termenii și Condițiile de Utilizare, care, în funcție de metoda de plată utilizată, includ

numărul de telefon mobil;

adresa de email.

Țara și Regiunea (Județul) dvs.

Orașul dvs. sau Sectorul (pentru Municipiul București).

 

Valabilitatea contului dvs. DriversChat

Ne rezervam dreptul sa validăm conturile utilizatorilor DriversChat utilizând verificarea prin SMS, pentru a ne asigura de faptul că fiecare cont este asociat cu un utilizator real și unic. Acest proces de validare este demarat în momentul în care publicați prima listare de anunțuri în cadrul Serviciilor noastre. Pentru validarea contului dvs. DriversChat, înainte de publicarea listării de anunțuri, vă vom transmite un SMS de pe un număr de telefon mobil valabil furnizat de dvs. Acest proces este complet gratuit.

În cazul în care nu sunteți de acord cu validarea contului dvs., acesta va rămâne în continuare activ și veți avea posibilitatea de a utiliza Serviciile noastre cu o funcționalitate limitată.

În momentul în care v-ați validat contul DriversChat, acest va rămâne în continuare asociat cu numărul de telefon mobil utilizat pentru verificarea prin SMS. Dacă doriți să schimbați numărul de telefon mobil asociat contului dvs. DriversChat, va trebui să contactați echipa noastră de Asistență pentru Clienți utilizând Formularul de Contact.

Comunicarea prin intermediul funcției de chat din cadrul Serviciilor noastre

În momentul în care utilizați aplicația de chat pentru a comunica cu alți utilizatori, colectăm și prelucrăm conținutul și informațiile pe care alegeți să ni le furnizați prin această funcție.

În momentul în care sunteți de acord în mod expres să participați la studii referitoare la interacțiunea cu clienții organizate ocazional de DriversChat, vom înregistra interacțiunea cu echipa noastră. Pentru fiecare studiu organizat de DriversChat, vă vom pune la dispoziție informații specifice privind modul în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal și scopul pentru care facem acest lucru.

Participarea la sondajele noastre efectuate în rândul utilizatorilor

Ocazional, vă vom transmite chestionare ale noastre destinate utilizatorilor pentru măsurarea nivelului dumneavoastră general de satisfacție cu privire la calitatea serviciilor oferite de DriversChat. Mai mult decât atât, este posibil să decideți să ne furnizați detaliile dumneavoastră de contact, cum ar fi adresa de email și numărul de telefon mobil, la solicitarea noastră de a vă contacta și de a vă invita să participați la una dintre experiențele noastre adresate utilizatorilor (UX) sau la un interviu cu echipa noastră. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că informațiile pe care ni le oferiți în legătură cu întrebările cuprinse în chestionar pot include ocazional date cu caracter personal oferite de dvs. în mod voluntar în cadrul răspunsurilor.

Evaluare și feedback

Colectăm informații despre evaluarea și feedbackul pe care îl oferiți altor utilizatori în urma interacțiunii dvs. cu aceștia, dar și despre evaluarea și feedback-ul pe care îl primiți de la alți utilizatori, în conformitate cu Termenii de Utilizare. Facem acest lucru pentru a măsura satisfacția utilizatorilor în ceea ce privește experiența tranzacțională și pentru a asigura un nivel optim și eficient de comunicare între utilizatori, precum și pentru a verifica și preveni acțiuni și comportamente neadecvate în contextul activității desfășurate în legătură cu Serviciile noastre, aceste informații permițându-ne să luăm măsurile necesare și adecvate pentru menținerea unor standarde ridicate la furnizarea Serviciilor noastre.

13.1.2 Datele pe care le colectăm în mod automat în momentul în care utilizați Serviciile noastre

În momentul în care utilizați Serviciile noastre, colectăm în mod automat următoarele informații referitoare la persoana dvs.:

Informații referitoare la dispozitivele folosite

Colectăm informații specifice referitoare la dispozitivele utilizate, cum ar fi versiunea sistemului de operare sau identificatorii unici. De exemplu, denumirea rețelei mobile pe care o utilizați, adresa dvs. IP, setările privind limba de pe dispozitivul dvs., marca și tipul dispozitivului, sistemul de operare și versiunea dispozitivului, tipul și versiunea browser-ului și informații specifice referitoare la software, cum ar fi fonturile, fusul orar al sistemului și al browser-ului sau formatele video și audio disponibile. În cazul în care sunteți autentificat, asociem elementele de identificare ale dispozitivului dvs. cu contul dvs. pe DriversChat.

Informații referitoare la localizare

În funcție de permisiunile acordate prin dispozitivul dvs., dacă publicați orice anunț prin Serviciile noastre, colectăm în mod automat și prelucrăm informații referitoare la localizarea reală a persoanei dvs. Utilizăm diferite tehnologii pentru stabilirea localizării, inclusiv adresa IP, GPS, punctele de accesare a Wi-Fi și turnurile de telefonie mobilă. Datele dvs. de localizare ne dau posibilitatea de a vedea articole ale utilizatorilor din apropierea dvs. și vă ajută să publicați anunțuri în zona locului în care vă aflați. În cazul în care avem nevoie de datele dvs. de localizare, vă vom prezenta mai întâi un ”pop-up”, care vă va solicita să decideți dacă ne permiteți sau nu să accesăm datele dvs. de localizare de pe dispozitivul dvs. mobil. Dacă nu ne permiteți să avem acces la datele dvs. de localizare, veți putea utiliza în continuare Serviciile noastre însă cu funcționalitate limitată. Dacă ne permiteți să accesăm datele dvs. de localizare, puteți schimba această opțiune în orice moment ulterior, accesând setările de pe website-ul nostru sau de pe aplicația noastră mobilă și dezactivând permisiunile acordate în legătură cu partajarea localizării. Pentru a afla mai multe detalii cu privire la scopurile în care utilizăm datele dvs. de localizare și la modul în care sunt prelucrate aceste date, vă rugăm să consultați secțiunea 4.2 (ii) din prezenta Politică de confidențialitate.

Datele referitoare la clienți și la autentificare

Detalii tehnice, inclusiv adresa protocolului de internet (IP) a dispozitivului, fusul orar și sistemul de operare. Vom stoca de asemenea informațiile dvs. de autentificare (data înregistrării, data ultimei schimbări a parolei, data ultimei conectări cu succes), tipul și versiunea browser-ului dumneavoastră.

Date privind fluxul de click-uri

Colectăm informații referitoare la activitatea dvs. în cadrul Serviciilor noastre care includ site-urile de pe care ați accesat Serviciile noastre, ștampila cu data și ora fiecărei vizite, căutările efectuate de dvs., listările de anunțuri sau banner-ele publicitare pe care ați dat click, interacțiunea dvs. cu astfel de anunțuri publicitare sau listări de anunțuri, durata vizitei dvs. și ordinea în care ați vizitat conținuturile existente în cadrul Serviciilor noastre.

Fișiere de tip ”cookies” și tehnologii similare

Utilizăm fișiere de tip ”cookies” în scopul administrării sesiunilor utilizatorilor noștri, al stocării preferințelor dvs. la selectarea limbii și pentru a vă transmite anunțuri relevante. Fișierele de tip "cookies" sunt mici fișiere de text transferate de un server web pe hard drive-ul echipamentului dvs. Fișierele de tip ”cookies” pot fi utilizate în scopul colectării datei și orei vizitei dvs., a istoricului de căutare, a preferințelor și a numelui dvs. de utilizator. Vă puteți seta browser-ul în așa fel încât să refuzați toate fișierele de tip cookie sau o parte din acestea sau să vă avertizeze în momentul în care website-urile setează sau accesează fișiere de tip ”cookies”. În cazul în care dezactivați sau respingeți fișierele de tip ”cookies”, vă rugăm să aveți în vedere faptul că unele părți din cadrul Serviciilor noastre pot deveni inaccesibile sau pot să nu funcționeze în mod corespunzător. Pentru informații suplimentare cu privire la fișierele de tip ”cookies” utilizate de noi, vă rugăm să consultați Politica noastră referitoare la fișiere de tip ”cookies” și tehnologii similare. În cadrul secțiunii 10, veți găsi mai multe informații privind modalitatea în care partajăm aceste informații cu furnizorii de servicii analitice și cu partenerii noștri din domeniul publicitar.

13.1.3 Date provenind de la terți sau din surse accesibile în mod public

Primim datele dumneavoastră cu caracter personal de la diferite terțe persoane și din surse accesibile în mod public, pe care le putem combina cu sau conecta la datele cu caracter personal pe care le colectăm de la dvs. prin intermediul Serviciilor noastre. În mod specific, acestea includ următoarele informații:

în cazul în care vă înregistrați utilizând contul Google, primim adresa de email asociată contului dvs. Google (pentru crearea contului dvs. DriversChat și pentru a vă transmite notificări de sistem și mesaje de marketing), ID-ul dvs. Google și numele dvs. complet (utilizat ca nume. de utilizator în momentul când utilizați Serviciile noastre), precum și URL-ul către fotografia dvs. de profil (pentru crearea fotografiei de profil de pe contul dvs. DriversChat);

în cazul în care vă înregistrați utilizând contul Facebook: primim adresa de email asociată contului dvs. de Facebook (în scopul creării contului dvs. DriversChat și pentru a vă transmite notificări de sistem și mesaje de marketing), precum și informații referitoare la profilul dvs. public, inclusiv ID-ul dvs. de Facebook, numele și prenumele (utilizat ca nume de utilizator în momentul când utilizați Serviciile noastre) și URL-ul către fotografia dvs. de profil de pe Facebook (în scopul creării fotografiei dvs. de profil pentru contul DriversChat);

Colectăm date de la minori?

Serviciile noastre nu sunt adresate copiilor sub vârsta de 16 ani și nu colectăm cu bună știință date de la nicio persoană sub vârsta de 16 ani. În cazul în care luăm la cunoștință de faptul că o persoană sub vârsta de 16 ani ne-a furnizat date cu caracter personal, vom șterge aceste date fără întârziere.

Care sunt motivele pentru care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal?

Vom utiliza datele dumneavoastră cu caracter personal numai în situațiile în care legea ne permite acest lucru. Cel mai frecvent, vom utiliza datele dumneavoastră cu caracter personal în următoarele împrejurări:

în situația în care trebuie să executăm contractul pe care urmează să-l încheiem sau pe care l-am încheiat cu dvs.;

atunci când acest lucru este necesar în conformitate cu interesele noastre legitime și când considerăm că interesele noastre legitime nu sunt anulate de interesele dvs. sau ale altor persoane vizate sau de drepturile și libertățile dvs. fundamentale, de exemplu, pentru îmbunătățirea Serviciilor noastre și pentru consolidarea siguranței și securității Serviciilor noastre;

atunci când trebuie să ne conformăm cu o obligație legală sau de reglementare.

În anumite împrejurări, este posibil de asemenea să prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal pe baza consimțământul dumneavoastră. În cazul acesta, vă vom informa cu privire la scopul și categoria de date cu caracter personal care urmează a fi prelucrate în momentul în care vă solicităm consimțământul.

Vă prezentăm în cele ce urmează o descriere a motivelor pentru care utilizăm datele dumneavoastră cu caracter personal și care sunt temeiurile legale pe care le invocăm atunci când procedăm astfel. Am identificat de asemenea interesele noastre legitime, acolo unde este cazul.

Pentru asigurarea accesului la Servicii și furnizarea acestora

În cazul în care vă conectați utilizând numărul de telefon mobil sau ID-ul de email, utilizăm numele și prenumele, numărul de telefon mobil și/sau adresa dvs. de email pentru a vă identifica în calitate de utilizator și pentru a vă acorda acces la Serviciile noastre.

În cazul în care vă conectați utilizând contul de Facebook sau contul Google sau ID-ul dvs. Apple, utilizăm numele și prenumele și adresa de email asociată acestui cont, precum și URL-ul către fotografia dvs. de profil (cu excepția contului dvs. Apple) pentru a vă identifica în calitate de utilizator al Serviciilor noastre și pentru a vă acorda acces la Serviciile noastre. Datele de autentificare de mai sus sunt de asemenea utilizate de noi pentru furnizarea Serviciilor noastre către dvs. în conformitate cu Termenii noștri de Utilizare.

Utilizăm furnizori terți de servicii de plăți pentru prelucrarea oricărei plăți pe care o efectuați în legătură cu Serviciile noastre. În funcție de metoda de plată, este posibil să vi se solicite să ne furnizați detaliile dvs. de plată și cele privind cardul de credit/debit, pe care le vom transmite ulterior furnizorului de servicii de plată în scopul procesării plății dvs. Nu stocăm informațiile referitoare la cardul dvs. de credit dacă nu alegeți opțiunea de a salva aceste informații pentru efectuarea mai facilă a unor plăți recurente fără a fi nevoit să vă reintroduceți detaliile de fiecare dată.

Stocăm datele dvs. referitoare la studii, experiența profesională, competențe, fotografii, preferințele legate de locul de muncă dorit, precum și orice alte informații incluse în CV-ul dvs. sau prezentate în mod direct către angajatori prin intermediul Serviciilor în scopul facilitării comunicării dvs. directe și al transmiterii acestor date către angajatorii care publică anunțuri de angajare la categoria ”Locuri de muncă”. Temeiul legal al acestei prelucrări constă din încheierea și executarea contractului dintre DriversChat și dvs., în baza căruia DriversChat vă poate furniza servicii legate de categoria "Locuri de muncă."

Prelucrăm informațiile menționate mai sus pentru executarea corespunzătoare a contractului nostru cu dvs..

Pentru îmbunătățirea experienței dvs. în legătură cu Serviciilor noastre

Utilizăm date privind fluxul de click-uri pentru:

a vă oferi conținuturi personalizate, cum ar fi oferirea unor rezultate mai relevante ale căutărilor în momentul în care utilizați Serviciile noastre; și

a stabili cât de mult timp petreceți pe Serviciile noastre și modalitatea în care navigați în cadrul Serviciilor noastre pentru a vă înțelege interesele și pentru a îmbunătăți Serviciile noastre pe baza acestor date. De exemplu, este posibil să vă oferim sugestii referitoare la conținutul pe care îl puteți vizita pe baza conținutului pe care ați dat click.

În cazul în care decideți să ne puneți la dispoziție datele dvs. de localizare, utilizăm aceste date în următoarele scopuri:

pentru compilarea de informații anonime și agregate referitoare la caracteristicile și comportamentul utilizatorilor serviciului DriversChat, inclusiv în scopul analizării, segmentării și dezvoltării activității profilurilor anonime;

Cu ajutorul informațiilor de contact din contul dvs., care includ adresa dvs. de email și numărul de telefon mobil, cartografiem diferitele dispozitive (cum ar fi desktop-uri, telefoane mobile, tablete) utilizate de dvs. pentru accesarea Serviciilor noastre. Acest lucru ne dă posibilitatea de a asocia activitatea dvs. în cadrul Serviciilor noastre din aceste dispozitive și ne ajută să vă oferim o experiență fără cusur, indiferent de dispozitivul pe care-l utilizați.

Utilizăm imaginile pe care le încărcați, descrierile și prețurile pe care le furnizați în cadrul listărilor de anunțuri pentru a antrena modelele de învățare automată să personalizeze rezultatele căutării în legătură cu poziția în clasament a anunțului și cu interesul utilizatorului, în scopul îmbunătățirii identificării și prezentării articolelor din anunțuri, al îmbunătățirii funcției de căutare și al creșterii probabilității unei vânzări finalizate cu succes. Acest lucru ne ajută să ne îmbunătățim Serviciile și să vă oferim o experiență îmbunătățită în calitate de utilizator.

Prelucrăm informațiile menționate mai sus pentru executarea corespunzătoare a contractului nostru cu dvs. și pe baza interesului nostru legitim legat de îmbunătățirea experienței dvs. de utilizare a Serviciilor noastre.

Pentru asigurarea siguranței și securității Serviciilor

Utilizăm numărul de telefon mobil, datele de conectare și codurile unice de identificare ale echipamentelor în scopul administrării și protejării Serviciilor noastre (incluzând depanarea (troubleshooting), analiza de date, testarea, prevenirea fraudei, întreținerea sistemului, serviciile de asistență, raportarea și găzduirea de date).

Pentru prevenirea și detectarea fraudelor din cadrul Serviciilor noastre, recurgem la algoritmi capabili să recunoască comportamentele suspecte sau frauduloase ale utilizatorilor pe baza anumitor informații cum ar fi activitatea utilizatorului și conținutul transmis, care ne pot determina să interzicem anumite conturi de utilizator. Interzicerea automată are loc în momentul în care există un nivel extrem de ridicat de certitudine cu privire la faptul că un cont sau o acțiune este frauduloasă. În caz contrar, se efectuează o analiză de către factorul uman, respectiv de specialiștii responsabili pentru siguranța și securitatea clienților, pe baza unor drepturi de acces extrem de restrictive. Utilizăm această formă de adoptare automată de decizii în baza interesului nostru legitim de a detecta și preveni fraudele și de a menține siguranța și securitatea Serviciilor noastre pentru utilizatori. În cazul în care considerați că contul dvs. a fost interzis în mod nejustificat, ne puteți contacta prin intermediul Formularului de Contact, caz în care echipa noastră va analiza decizia privind interzicerea contului dvs.

Colectăm anumite informații provenite de la și în legătură cu echipamentul electronic cu ajutorul căruia accesați Serviciile noastre în baza interesului nostru legitim de prevenire a fraudelor din cadrul Serviciilor noastre. Informațiile colectate de noi includ ID-ul dvs. de utilizator (în funcție de faptul dacă sunteți sau nu conectat), domeniul de țară al DriversChat, adresa IP, setările dispozitivului referitoare la limbă, marca și tipul echipamentului, sistemul de operare și versiunea echipamentului, tipul și versiunea de browser, precum și informații specifice cu privire la software-ul echipamentului, cum ar fi fonturile, fusul orar al sistemului și al browser-ului și formatele video și audio disponibile. Informațiile referitoare la echipament sunt utilizate pentru a stabili dacă se utilizează același echipament atunci când utilizatorii interacționează cu Serviciile noastre. Asociem aceste informații cu un scor de fraudă aferent utilizatorului, pe baza căruia este posibil să interzicem anumiți utilizatori. Pentru informații suplimentare cu privire la acest subiect, vă rugăm că consultați Politica noastră referitoare la fișiere de tip ”cookies” și tehnologii similare. În cazul în care considerați că contul dvs. a fost interzis în mod nejustificat, ne puteți contacta prin intermediul Formularului de Contact, caz în care echipa noastră va analiza decizia privind interzicerea contului dvs.

Prelucrăm informațiile menționate mai sus pentru executarea corespunzătoare a contractului nostru cu dvs. și pe baza interesului nostru legitim legat de prevenirea fraudelor și de îmbunătățirea calității și eficacității pe ansamblu a Serviciilor noastre.

Pentru a promova și a vă oferi Servicii care ar putea prezenta interes pentru dvs.

Utilizăm adresa de email și numărul de telefon mobil (prin SMS) pentru a vă oferi sugestii și recomandări cu privire la Serviciile noastre care ar putea prezenta interes pentru dvs.

Pentru a vă transmite comunicări prin email prin care să vă oferim sugestii și recomandări cu privire la listări de anunțuri sau la Serviciile noastre, recurgem la algoritmi capabili să utilizeze informațiile pe baza datelor dvs. privind fluxul de click-uri. Întotdeauna vă vom oferi posibilitatea de a renunța la astfel de comunicări prin includerea unui link pentru dezabonare. Utilizăm această formă de proces decizional automat în baza interesului nostru legitim de îmbunătățire a Serviciile noastre, de creștere a numărului de tranzacții din cadrul Serviciile noastre și de a oferi o experiență îmbunătățită utilizatorilor prin furnizarea unor listări de anunțuri mai relevante.

Prelucrăm informațiile menționate mai sus pe baza interesului nostru legitim legat de derularea activităților de marketing pentru a vă oferi Servicii care ar putea prezenta interes. Mai exact, este posibil să primiți anumite comunicări de marketing din partea noastră:

prin orice mijloc de comunicare preferat, în cazul în care ați solicitat astfel de informații de la noi;

prin email, cu privire la produse și servicii similare, în cazul în care utilizați deja Serviciile noastre sau ați achiziționat unele dintre produsele noastre;

prin telefon sau email, în cazul în care ne-ați furnizat detaliile dvs. în momentul în care ați intrat în competiție; sau

prin telefon sau email, în cazul în care v-ați înregistrat pentru o anumită promoție.

Ne puteți solicita să sistăm transmiterea unor astfel de comunicări de marketing în orice moment dând click pe link-ul de dezabonare din cadrul mesajului email trimis dumneavoastră sau prin schimbarea setărilor de notificare din contul dvs.

În alte situații în afara celor menționate mai sus, vom utiliza adresa dvs. de email și numărul de telefon mobil pentru a vă transmite comunicări directe de marketing (prin email, notificări automate, SMS sau apeluri telefonice), în cazul în care ne-ați acordat consimțământul de a proceda astfel bifând căsuța respectivă în momentul înregistrării pe Serviciile noastre. Vă puteți răzgândi în orice moment și vă puteți retrage consimțământul prin intermediul setărilor contului dvs. DriversChat.

În cazul în care întâmpinați probleme legate de schimbarea setărilor de notificare, vă rugăm să ne contactați utilizând Formularul nostru de Contact.

Prelucrăm datele cu caracter personal menționate mai sus în vederea unei analize aprofundate a interacțiunii dvs. cu membrii echipei noastre responsabile de relația cu clienții sau ai echipei de vânzări (după caz) și a îmbunătățirii modalității în care membrii echipelor noastre deservesc clienții.

Vă puteți retrage consimțământul în orice moment și gratuit utilizând Formularul nostru de Contact.

Autorități de aplicarea legii, de reglementare și alte autorități: Este posibil să divulgăm datele dumneavoastră cu caracter personal autorităților de aplicare a legii, de reglementare, organismelor publice guvernamentale și altor terțe părți relevante în scopul respectării oricăror cerințe legale sau de reglementare.

Transferuri internaționale

În orice moment în care transferăm datele dumneavoastră cu caracter personal în afara SEE, ne asigurăm de faptul că acestora li se oferă un nivel de protecție similar prin implementarea a cel puțin una din următoarele garanții:

vom transfera datele cu caracter personal numai către acele state care au fost considerate a oferi un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal de către Comisia Europeană. Pentru detalii suplimentare, a se vedea Comisia Europeană: Caracterul adecvat al nivelului de protecție a datelor cu caracter personal în state terțe.

în situațiile în care recurgem la anumiți furnizori de servicii, este posibil să utilizăm contracte specifice aprobate de Comisia Europeană, care asigură datelor cu caracter personal același nivel de protecție de care beneficiază în Europa. Pentru detalii suplimentare, a se vedea Comisia Europeană: Modele de contracte privind transferul datelor cu caracter personal către state terțe.

Puteți primi o copie a măsurilor de protecție relevante care au fost implementate contactându-ne prin intermediul Formularului de Contact.

Unde stocăm datele dvs. și pe ce perioadă?

Datele pe care le colectăm cu privire la persoana dvs. vor fi stocate și prelucrate în cadrul și în afara SEE, în servere sigure, pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă în calitate de utilizator, de exemplu, pentru crearea rapidă a unui website sau a unei aplicații mobile. Datele utilizatorilor DriversChat sunt stocate pe serverele cyberfolks.ro

Vom reține datele dumneavoastră cu caracter personal doar atâta timp cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care le-am colectat, inclusiv în scopul îndeplinirii oricăror cerințe legale, fiscale și contabile sau de raportare.

În vederea stabilirii perioadei adecvate de păstrare a datelor cu caracter personal, ținem seama de volumul, natura și caracterul privilegiat al datelor cu caracter personal, de riscul potențial de prejudiciere a acestora cauzat prin utilizarea sau divulgarea neautorizată a datelor dumneavoastră cu caracter personal, de scopul în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal și de faptul dacă putem realiza aceste scopuri prin alte mijloace, precum și de cerințele legale aplicabile.

Păstrăm datele cu caracter personal aferente contului dvs. atâta timp cât sunteți înregistrat ca utilizator sau până în momentul în care vă ștergeți contul, caz în care ne vom asigura că datele dvs. sunt șterse fără întârzieri nejustificate și cât de curând este fezabil acest lucru din punct de vedere tehnic. În funcție de Serviciul utilizat de dvs. și de sistemele în care sunt stocate datele dvs., ștergerea datelor poate dura maxim 3 luni de la data solicitării dvs. În această perioadă, orice acces la datele dvs. va fi restricționat sau blocat imediat.

În cazul în care nu se înregistrează nicio activitate în in contul dvs. pe o perioadă mai mare de 24 de luni, vă închidem contul în conformitate cu Termenii noștri de Utilizare și ștergem toate datele cu caracter personal stocate în contul dvs., aceasta însemnând că nu veți mai putea să accesați și să utilizați acest cont. Cu toate acestea, nu vă vom închide contul și nu vom șterge datele dvs. în cazul în care aveți orice tranzacții deschise în curs de derulare sau aveți dreptul la rambursarea fondurilor creditate în contul dvs. de către dvs. sau de noi. Înainte de a vă închide contul, vă vom notifica, pentru a vă da posibilitatea de a vă menține contul activ, de exemplu, conectându-vă la respectivul cont.

În momentul închiderii contului dvs., este posibil să reținem anumite date în măsura în care acest lucru este necesar pentru (i) îndeplinirea obligațiilor noastre legale, cum ar fi în scopuri fiscale, contabile ori de audit sau (ii) pentru soluționarea unei plângeri sau a unui litigiu în instanță ori pentru a ne conforma cu o solicitare din partea unei autorități (de ex., în legătură cu punerea în aplicare a legii). Vom păstra doar acele date care sunt relevante pentru astfel de scopuri și vom șterge aceste date în momentul expirării perioadei de păstrare aplicabile sau statutare ori în momentul îndeplinirii scopului legal.

În vederea asigurării siguranței și securității clienților și a prevenirii fraudelor, este posibil să păstrăm anumite date referitoare la contul dvs. închis, cum ar fi listările dvs. de anunțuri, adresa IP, informații referitoare la moderare și la experiența utilizatorului, pe o perioadă de maximum 14 luni de la data închiderii contului.

Datele cu caracter personal aferente fișierelor de tip ”cookies” sunt stocate pe perioada corespunzătoare ciclului de viață al respectivului tip de fișier cookie sau până în momentul în care vor fi șterse de dvs. Puteți afla mai multe în legătură cu acest subiect consultând Politica noastră referitoare la fișiere de tip ”cookies” și tehnologii similare.

În cazul în care aveți orice întrebări legate de perioada de păstrare a datelor dvs., vă rugăm să ne contactați prin intermediul Formularului de Contact.

Masuri tehnice și organizatorice și securitatea prelucrării

Toate informațiile primite de noi cu privire la persoana dvs. sunt stocate pe servere sigure și am implementat măsuri tehnice și organizatorice care sunt adecvate și necesare pentru protejarea datelor dumneavoastră cu caracter personal. Societatea DriversChat evaluează în permanență securitatea rețelei sale și caracterul adecvat al programului său intern pentru securitatea informațiilor, care este conceput să (a) ne ajute să securizăm datele dvs. împotriva oricărei pierderi, accesări sau divulgări accidentale ori ilegale, (b) să identificăm riscurile previzibile în mod rezonabil legate de securitatea rețelei DriversChat, și (c) să minimizăm riscurile de securitate, inclusiv prin evaluarea riscurilor și testări periodice. În afară de aceasta, ne asigurăm de faptul că toate datele referitoare la plăți sunt criptate utilizând tehnologie SSL.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, în pofida măsurilor implementate de noi pentru protejarea datelor dvs., transferurile de date prin internet sau prin alte rețele deschise nu sunt niciodată complet sigure și că există riscul ca datele dumneavoastră cu caracter personal să fie accesate de terțe părți neautorizate.

Autoritatea pentru Protecția Datelor

În ceea ce privește plângerile referitoare la protecția datelor, puteți contacta Autoritatea responsabilă de Protecția Datelor. Vă puteți exercita acest drept contactând autoritatea de la domiciliul sau de la locul dvs. de muncă ori de la adresa operatorului de date.

În ceea ce privește România, Autoritatea competentă pentru Protecția Datelor este: Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor, cu sediul în: b-dul. Magheru, nr. 28-30, sector 1, București, website: http://www.dataprotection.ro